DĂ TIMPUL A MEA
Vaai, şi cum mai trece timpul ăsta…! Parcă mai ieri eram ovul, şi nu eram nevoit să trimit prin FAX autorizaţii de reparaţii, împuterniciri, procuri sau mai ştiu eu ce prostii. Paradoxal mie îmi plac prostiile: prin FAX, prin pat, prin boscheţi, prin glonţi, prin şpăngi, prin fum, prin mii de baionete, exclusiv cu fete. Până mai ieri eram convins că am trecut de la ovul direct la quasi-matur, sărind peste alte etape gen pubertate sau facultate. Mă şi miram cum diviziunea mea celulară s’a făcut saltul ăsta atât de brusc. Măcar n’a fost de la ou direct la cavou, putând astfel să mă înfrupt şi eu din plăcerile vieţii: ţigări, ciorbă de burtă, organe de sub burtă…
Dar n’am ajuns să debitez despre trecerea timpului sau vremea culesului. Trebuie să mă focus pe chestii mai lumeşti. De exemplu, era una azi pe stradă… Văleu… Mai-mai că începuse şi trotuaru’ să traverseze o dată cu ea! Zău dacă vă mint! Şi’avea şi’un mers d’ăsta… cum să vă explic.. mergea, dom’le, se vedea cu ochiul liber că mergea! Mergea în draci…
Ea s’a dus în treaba ei, eu – m’aş fi dus şi eu dacă n’aş fi avut deja treburile mele. Una peste alta – las’ că’i bine: domnişoara era plină de probleme – bag mâna’n foc – şi’ale mele i’ar fi pus capac. Şi cum nu’ţi poţi băga nasu’ unde nu’ţi fierbe oala cu sau fără capac, am ales sa’mi văd de ale mele. De FAX-urile mele. Domnişoară, îmi daţi şi mie vă rog un ton de FUCKS ?
