Şi curăţenia lucea de Inspiraţie…
Bunicu’ bate toba, Bunicu’ bate tare
Bunicu’i rupe cârca cu un par lu’ mă’ta mare
Tocmai mi’am chemat inspiraţia. I’am dat telefon şi i’am zis să vină, că nu se mai poate. Stă la trei curţi distanţă de mine. Inspiraţia e o vecină care vine şi mai dă cu mopul pe la mine pe’acasă. Mânuieşte mopul cu o virtuozitate greu de descris. Când face staccato din mop, vibrează gresia de emoţie. Nu are şcoală, n’a auzit de Conservator decât ca partid, dar are o ureche muzicală ceva de speriat. În câteva acorduri de mătură gunoiul e la picioarele ei. Apoi, cu mişcări gentile, să nu urce praful, gunoiul se aşeazaă ordonat pe portativul făraşului, urmând ca într’o armonie perfectă toată uvertura să umple pubela din curte.
Inspiraţia mi’a venit într’o zi cu soare, praf şi mult moloz, în care doar tencuiala se ţinea mai bine ca mine pe picioare. Pe picioarele mele, pe pantofii mei de acum un an, răposaţi la datorie pe străzile pitoreşti ale patriei mele Spania. Inspiraţia a deschis portativul cu expresia cu rol de cheia sol “să te ajut, mânca-ţi-aş?”. De atunci Inspiraţia îmi vine regulat. Şi tot aşa se duc gunoaiele. Şi banii. Si tacâmurile. Şi roşiile din grădină.
